Crafter: Adina Stanciu
Sinopsis: Un baietel ingenios incearca sa doarma in patul mamei lui spunand o poveste cat mai credibila.
“Maaaaamiiiiiii, Maaaaammiii’”, ma trezesc in urletele lui Alexandru, baietelul meu de 5 ani, care alearga acum pe holul intunecat spre camera mea. Pasii grabiti si un miau involuntar al celei mai bune prietene , stransa probabil cam tare in bratele lui Alex, ma fac sa-mi imaginez cam cum va fi noaptea mea. Si doar asa ca idee, dupa ultima noapte de genul asta am trandavit amandoi in pat pana la 11 dand peste cap toate activitatile zilei.
Oare ce o mai fi de data asta? Imi spun in timp ce ma ridic in capul oaselor speriata de agitatia nocturna , recurenta , si de trezirea brusca. Ma frec la ochi usor si pana sa ma dezmeticesc langa mine aterizeaza cuplul perfect de saltimbanci , Alex si Puf .
Alex se tranteste cu capul pe perna, trage plapuma pana sub ochi , respira greu si se chinuie sa tina cu forta pisica. Mititica se zbate sa iasa de sub asternuturi.
Buimaca inca de somn il intreb “ce s-a intamplat puiule, ai visat ceva urat?”
Amandoi stau acum cu privirile atintite catre mine , Puf a reusit si ea sa scoata capul la aer. cred ca am asa o idee cam ce o sa urmeze. Ma asez mai comod, ma intorc cu fata spre ei, imi pun capul in palma stanga si-i privesc curioasa.
Cu vocea tremuranda si pupile dilatate , Alex isi incepe povestea:
“Mami era mare si urat, si avea niste dinti ascutiiiiiti si luuuungi asa cum au rechinii din atlasul de la bunica.”
Icnesc, inabus un ras organic si-ntreb “Da mami ,si cum mai era ?”
In aburii somnului se rostogolesc in mintea mea o multime de povesti, dintr-o multime de nopti petrecute cu el. Nopti albe cu monstri, animale preistorice, catelusi detectivi, supereroi , toate personaje scoase din imaginatia dibaciului meu povestitor . Imaginatie plus putin ajutor de la desenele pe care le vedem impreuna seara, si nenumaratele carti de copii citite. Dar cel mai important , personajele sunt scoase din visele lui. Da, visele lui sunt atat de inflacarate si atat de bine povestite ca prind viata si baga in poveste pana si pe cel mai plictisit adult. Chiar ieri am primit un telefon de la educatoarea lui, care mi-a spus ca Alex sperie toti copii din grupa cu povestile lui.
Ma uit spre el.
Deja patura a fost inlaturata de pe gurita micului pungas, sta acum ridicat in fund, o tine pe Puf in fata mea ca personaj principal, si cu un elan demn de Hollywood continua :
“Si era verde mami “ arata spre urechile lui Puf, care de ieri sunt verzi, pictate de el cu carioci.
Cu aratatorul bate blanita pisicii-ntre ochi “ si avea un singur ochi imens in frunte mami”, face o pauza pentru aplauze…
Eu ma uit spre el zambindu-i complice “da mami, un singur ochi?”
“Daaaa…. si ce crezi mami….manca ochi ”
“Ochi ? Si ma zgaiesc la el ” Cum asa puiule? Ochii cui ii manca? ”
“Pai stai sa-ti povestesc. Deci monstrul verde cu un singur ochi, spune el in timp ce o ridica pe Puf si o leagana in fata ochilor mei. Eu ma uit la ea atenta, ea la mine si mai atenta si amandoua cu respiratia taiata spre Alex. El continua nestingherit.
“Monstrul ala de l-am vazut impreuna zilele trecute in universitatea monstrilor de pe Netflix”, spune si o scoate iar la inaintare pe amica lui. “Uite ca ea era de verde” zice in timp ce o bate cu degetelul in frunte, “si avea un singur ochi aici sus”.
Puf draga de ea, cred ca de la batranete i se trage sau de la loialitatea fata de noi, sta cu o calmitate nefireasca pentru o pisica, fixata in mainile lui, uitandu-se tamp la mine, cu urechile pictate in verde , si cu cateva tuse de rosu si albastru pe langa mustati. Cu o smucitura scurta, pisica incearca sa se elibereze, Alex o strange mai tare in manute. Labuta ei e retrasa din nou usor din stransoare , asteptand o fereastra de neatentie din partea lui, pentru a se descatusa.
“Mami monstrul era dragut si bland cand l-am vazut noi, asa cum e si acum, dar in vis imi arata cum manca el ochi, ii avea stransi intr-un borcan si ii manca mami.”
“Nu stiu ochii cui ii avea acolo,” continua el raspunzandu-mi dintr-odata la intrebare. “A uitat sa imi spuna, dar ii manca pentru ca mama lui i-a spus ca o sa vada mai bine noaptea”
Face o pauza pentru suspans si ranjeste fasolea la mine.
“Chiar asa, dragule, manca ochi?” Ranjesc si eu spre el fara sa vreau. Imi reiau imediat rolul de ascultator cuminte si intreb ” Bine iubitule si, ia spune-mi, ce gust aveau ochii astia?”
“Paaaai’” se fastaceste, isi da ochii peste cap, se uita stanga-dreapta si intr-un final mustaceste un zambet strengaresc si spune:
“Aveau gust de ciocolata, asa mi-a zis monstrul. Apoi mi-a intins borcanul sa gust si eu”
In timpul asta, Puf a reusit sa se elibereze si acum lipaie din apa din bolul de pe hol. Alex nici macar nu a observat ca nu mai are personaj principal.
Pe fundal avem acum galagia monstrului liber si in lumina reflectoarelor Povestitorul.
Imi fac curaj, acum treaza de-a binelea, si continui distractia “Si tu ce ai facut Alex ai incercat un ochisor?”
Ma uit direct in ochii lui, intorce privirea spre un colt de plapuma , o smotoceste intre degete si raspunde pe un ton foarte serios:
“Pai nu mamico, nu am luat, nu mi-ai spus tu ca nu e buna ciocolata pentru burtica, mai ales daca o papi seara?!” Ridica ochii , cu un gest triumfator si ii intalneste pe ai mei.
“Vezi mamico, eu te ascult chiar si in vise.”
Zambesc, il iau in brate, il trag catre perna si -i spun: “Te iubesc dragul meu. Hai la nani acum, si sa stii doar asa ca idee… maine e sambata si oricum nu mergeam la gradi.”
