Astronomia de pandemie

Crafter: Ionel Gheorghe

Sinopsis: După doua luni de stare de urgență pe cauză de pandemie, Armand și Stela au o primă întâlnire… cosmică!

---

“Stela? Ce faci steaua mea?! Au zis ăștia că de mâine nu mai e stare de urgență! Yeeesss! Te văd?!”

“Da cavalerul meu pe cal alb! Mă  mai întrebi? Am învățat pe de rost toate reclamele de la TV, iar Healthu’ de pe telefon m-a întrebat dacă zac de vreo boală gravă, că fac doar câțiva metri pe zi.”

“Te-ai îngrășat, iubita?! Hai, las c-o vedem noi, nu pot vorbi prea mult acum, e foarte târziu și se culcă lumea. Când poți să scapi?”

“Pentru tine, oricând, iubitule! Zi tu.”

“La 10 e ok, supernova mea?!”

“E ok orice oră, dar hai măi, că nu m-am îngrășat în halul ăsta, de ce ești rău și urât?! Unde te văd?”

“Ăăăă… hai în utimul OMV de pe Iuliu Maniu, înainte de autostradă. OK?”

“Nicio problemă! Vin cu minionu meu roșu. Tu? “

“Cu armăsaru alb, iubita, să te duc ca vântu’ și ca gându’ spre orizontu’ liber și fără de carantini!”

“Pa, iubitule, de-abia aștept să-ți simt atingerea, mirosul, să-ți văd Baikalul din ochi și mușchii tăi de Iftimoaie!! Dragule, să nu stai încordat până vii, să nu obosești, ai grijă de tine și de Traian, da?!”

“Te sărut, Steaua mea norocoasă, ai si tu grijă de galaxiile Lactee și de portalul negru spre visele mele. Noapte bună!”

“Lasă noaptea, că eu de abia aștept zorii!! Pa, iubitule! Forța fie cu tine!!”

“Fii fără grijă, pa!”

Noaptea a trecut greu și pentru Armand și pentru Stela. S-au zbătut și s-au răsucit în așternut, de arătau ca niște sărmăluțe în foi de viță. S-au deșteptat mai devreme decât de obicei. Un duș temeinic, bărbierit rapid și expert, parfum Polo. O cămașă albă descheiată la gât, boxeri YSL, blugii deschiși la culoare, geaca italienească de piele fină. Un „Pa” scurt aparținătorilor și Armand se aruncă în mașină. 

Ea – femeie, deh! – a petrecut ceva mai mult timp după duș: machiat cu grijă și discret, unghii făcute, ales hainele de trei ori. Trebuia să fie office, doar mergea la serviciu, nu? Oricum, azi nuanțele erau mult mai pastelate și materialele mai ușoare, iar lenjeria intimă -neagră, toată dantelă și transparență. Parfumul – evident, cel care-i plăcea lui, J’ador! S-ar fi îmbăiat în parfum, numai să-l stârnească și înnebunească!

“Pa, dragilor ne vedem deseară!” zise ea ca in orice zi, la plecare.

Ieși pe ușă ca Hamsinul fierbinte și, cu pas grăbit, ajunse la Miniul ei roșu, care trebuia să o ducă spre visul de două luni neîmplinit.

Armand făcuse plinul la Mercedesul lui alb și o aștepta în parcarea benzinăriei. Ieși din bolid, ca ea să-l vadă, apoi îi făcu loc, să lase ea mașina pe locul lui.

“Unde mergem?” întrebă Stela încă neintrată de tot în mașină.

“La conacul meu pe deal, la Câmpulung, e ok?” spuse băgând în viteză și demarând în trombă, încât în cinci minute ajunse pe atostradă.

“Uaau, nu m-am așteptat. E prima oară acolo, știi?” spuse femeia încântată. Îl sărută cu foc pe gât, spre a nu-l deranja prea tare la condus, apoi începu să-i mângâie mâna de pe schimbătorul de viteze. Stela continuă mișcarea, încet, lin, dar insistent, pe coapsa lui, mai sus, mai… Trecând de jumătatea acesteia, simți din nou schimbătorul, dar acum doar mâna ei era acolo. 

“Uaaau, mașina ta are dublă comandă?! Pot să o bag într-a șasea?! Poate ajungem mai repede.”

“Steaua mea Vegană, am 180 pe oră, dacă mai umbli mult la schimbător cred că zburăm și în loc de Câmpulung, ajungem direct în rai!!”

“Nu ți-e teamă de poliție, cu viteza asta?”

“Nu iubita, că ei acum sunt atenți la ăia de nu poartă mască, să-i amendeze, nu la mașinile de pe autostrăzi…”

Întoarse capul spre ea: 

“Arăți senzațional, nu ai pus un gram!! Dar spune, cum ai scăpat?”

“I-am dat un email ministrului că am o întâlnire pe teren – lucru adevărat, iar acasă bărbată-miu știe că-s la serviciu, în sedințe și nu mă deranjează. Tu?”

“Eu n-am mințit de loc: i-am zis nevesti-mii că mă întâlnesc cu cineva de la minister, poate obțin vreo posibilitate, o derogare cumva să deschid și restaurantul din hotel. Am spus că nu vreau să fiu deranjat, că voi avea o negociere lungă și obositoare, că trebuie să aduc argumente cât mai tari și mai numeroase.”

“Așa și vreau, iubitul meu, cât mai numeroase, să ne scoatem pârleala pentru aste’ două luni de secetă! Grădina te așteaptă să o uzi cât mai intens, să-mi înflorească trandafirul și cireșele să-mi plesnească de fericire!”

“Io-s deja cum ai văzut, conform cântării: s-a sculat mai an, bădica Traian… și la conac, măre, ‘i-un cioban!”

“Ce cioban?!” întrebă Stela îngrijorată.

“Cum, ce cioban? Traian!! Care nu te va lăsa până nu vor urla câinii în Giurgiu.”

“Iubitul meu, poa’ să urle cine cât vrea, urechile mele nu-s decât pentru tine, gura mea e însetată de a ta, de tot trupul tău, mâinile mele tremură de nerăbdare să-ți atingă cele mai unghiulare cotloane…”

“Galaxia mea, îți promit:  combustibilul meu nuclear, acumulat în două luni, va pompa atâta energie încât orice gaură neagră va deveni o super-supernovă!”

Și așa a și fost, tornadă de foc și jeturi de lavă… până… Până ce flacăra cea cosmică s-a potolit în ochii lui Armand dar și în trupul Stelei… s-a redus la un opaiț, într-un perimetru deja prea mult conspectat pe durata pandemiei, în cușca strâmtă conjugală. A fiecăruia.