Crafter: Roxo Trevol
Sinopsis: O chelneriță vrea să ajungă acasă după terminarea turei de noapte.
Mirosul de clor din soluția de spălat pe jos îi înțepă nările și o făcu să-i fie frig. Barul se închisese deja de jumătate de oră iar Jackie și Sam trebuiau să termine curățenia și să închidă.
Ferestrele barului erau deschise iar centrala închisă deja de mult, chiar dacă afară era ger. Trebuiau să se usuce pardoselile. Și să-i facă pe bețivi să plece acasă.
Jackie se uită la ceasul mare de pe peretele de bârne a barului. Era atât de liniște la ora închiderii încât se auzeau și ticăielile secundarului. Când barul era plin de clienți, nu-și putea auzi nici propriile gânduri.
Mai era ceva mai bine de jumătate de oră până la miezul nopții. Jackie începu să dea cu mopul mai cu spor. Ultimul autobuz era la 12 noaptea fix. Dezavantajul de a lucra la un bar în oraș era că se închidea târziu și că Jackie nu făcea destui bani din bacșis ca să-și cumpere mașină.
De pe tejgheaua barului începu să cânte, la volum maxim, Freddie Mercury. Mommaaaaaa, just killed a man…
Jackie tresări. Într-una din zilele astea o să se obișnuiască. ”Saaaaaam!” strigă ea spre ușa de la baie. ”Telefonul!”
Ușa se deschise și Sam, colega ei de tură, ieși cu spatele, proptind ușa cu vârful piciorului și trăgând găleata de apă cu capul mopului.
În liniștea mormântală a barului proaspăt închis, Freddie își continua simfonia.
„Acum, acum” bombăni Sam. Sprijini mopul de ușa închisă a băii, lângă găleată și își șterse mâinile de dosul blugilor și alergă spre telefon.
„Da, mama, nu, incă nu…” Sam intră in spate, la bucătărie să-și termine conversația iar ușa batantă se deschise și se închise ușor în urma ei.
Jackie termină de spălat podeaua și intră în baie să clătească mopul.
Dinăuntru, din bar, auzi vocea Samanthei:
„Trebuie să plec, ajunge autobuzul în câteva minute. Ne vedem mâine!”
„Da, ne vedem! Mă suni când ajungi acasă!”
Și Sam, la fel ca Jackie, locuiau la periferia orașului și amândouă făceau cam o jumătate de oră pe drum. Jackie spre nord, Sam, spre sud.
Ușa barului se închise și se făcu liniște din nou. Doar ceasul de pe perete îi dădea un indiciu că nu a asurzit de tot.
***
Jackie închidea ultimul geam al barului când își simți telefonul vibrând în buzunarul de la spate a blugilor. Era Sam.
„Hey, vezi că eu nu mai stau la autobuz.”
„A, nu? Vine cineva după tine?” Jackie trase draperia și văzu fulgii mărunți care picau din cer.
„Ugh, aș vrea eu.” Vocea lui Sam vibra de frig. „E un tip dubios rău în stație. Am chemat un taxi.”
„Vrei să stau cu tine în telefon până vine taxiul?”
„Te rog.”
Jackie verifică încă o dată ferestrele și își puse haina pe ea în timp ce Sam se plângea în receptor de cât de prost dau bacșiș clienții din barul ăsta.
„Cred că încep să-mi caut altceva,” zise ea. „Oh, mi-a venit taxiul. Te pup, vorbim mâine.”
Jackie puse telefonul în buzunarul gecii, stinse luminile, activă alarma și ieși în frig. Fulgii se îndesiseră de când îi observase ea pe geam.
Nu se presupunea că atunci când ninge, afară se mai încălzește? Tremură în geaca subțire, prea subțire pentru vremea de afară, și își trase gluga mai îndesat pe cap.
Strada era pustie și făcu drumul scurt până la stația de autobuz în mai puțin timp decât de obicei. Se adăposti în alveola cu reclame luminoase la pastă de dinți. Măcar tipul dubios din stație plecase.
Scoase telefonul din buzunar. Încă 5 minute până venea autobuzul.
Fără să vrea, mintea ei se duse către o poveste pe care o auzise în copilărie. Într-un sat de munte, o fată, chelneriță ca și ea, închisese barul târziu noaptea. Afară era ger și ea aștepta o ocazie. O mașină trecuse pe lângă ea. 5 minute mai târziu, întorcându-se, fata nu mai era acolo. Au aflat dimineață că fusese omorâtă de lupi și târâtă în pădure.
De data asta, Jackie nu mai tremură de la frig.
Se întrebă într-o doară ce e mai rău, să fii mâncată de lup sau atacată de un tip dubios în stația de autobuz.
Își alungă repede gândul. Scoase telefonul din nou și verifică timpul. 5 minute trecute de miezul nopții. Oftă. Se mai întâmplase ca autobuzele să nu mai treacă la miezul nopții, dar ăsta nu era deloc un moment potrivit.
Deblocă ecranul și căută în lista de contacte un taxi. Iarăși trebuia să-și lase toți banii de bacșiș pe transport…
Când să apeleze, farurile unei mașini apărură în depărtare. Poate avea noroc.
Șoferul opri în fața stației și rulă geamul jos.
„Mergeți către Shermer?” întrebă Jackie.
„Sigur.” tipul părea să aibă o voce prietenoasă. Îi descuie ușa dinăuntru și o împinse să se deschidă. „Scuze, am ceva probleme la încuietori. Nu se deschide dinafară.”
Jackie zâmbi. Bine că se deschide dinăuntru.
Tipul porni mașina în direcția orașului Shermer. Ceva i se păru ciudat și pentru câteva secunde, inima ei începu să bată mai repede. Apoi își dădu seama. Muzica.
„Nu ai radio?” întrebă Jackie.
Tipul păru stânjenit. „Nu, scuze, e stricat și ăla. E mașina fratelui meu, mi-a dat-o împrumut cât sunt în oraș. El nu o mai folosește și nu prea are grijă de ea.”
În buzunarul gecii, telefonul lui Jackie vibră. Era Sam. Probabil ajunsese acasă.
Răspunse, dar din capătul celălalt nu se auzea decât zgomot static, ca și cum ar fi în mașină.
Apel din buzunar, își spuse, și închise telefonul.
30 de minute până în Shermer părură o infinitate. La semafor, înainte să intre în oraș, Jackie mulțumi lui Dumnezeu că ajunsese teafără până acasă.
Tot drumul îl petrecuseră în liniște, dar nu putuse să nu observe privirile pe care tipul de la volan i le mai arunca din când în când.
Ceasul arătă 12 și 35 de minute. Sam trebuia să o fi sunat deja de acasă. Deschise telefonul și apelă ultimul număr.
De undeva, în surdină, o melodie cunoscută început sa umple liniștea mormântală a mașinii .
DIn portbagaj, Freddie Mercury cânta despre cum a omorât un om.
Jackie se uită la șofer, iar el o fixă cu o privire care acum nu mai părea deloc prietenoasă.
