Crafter: Adrian Zamfirescu
Sinopsis: Într-o lume a viitorului, peste mii de ani, Paul Atreides dorește restaurarea de drept a domniei familiei lui pe planeta deșertică Arrakis.

Frank Herbert (1920-1986) obține prima să slujbă ca jurnalist la vârsta de 19 ani, lucrează pe diverse posturi la publicații, inclusiv ca fotograf. El se înscrie la universitatea din Washington unde, participând la clasa de scriere creativă își întâlnește viitoarea soție. Nu termină universitatea dar cei doi sunt singurii care reușesc să vândă lucrări spre a fi publicate.
Herbert este trimis în 1957, ca reporter, să scrie un articol despre eforturile întreprinse pentru stabilizarea dunelor de nisip în Oregon.
Începe să scrie articolul dar nu îl va termina vreodată. În schimb, inspirat de subiect, scrie ficțiune timp de cinci ani, pe care o publică, sub formă de articole, pe parcursul a încă doi ani în revista SF Analog. Aceste articole vor fi reunite în 1965 și astfel apare romanul de peste 700 de pagini, Dune.
După ce a fost refuzat de 20 de ori de către diverse case, o mică editură care publica manuale de reparații auto, plătește un avans de 7500 USD și cotă parte pentru drepturile de autor, publicând cartea care va câștiga premiul Hugo și premiul Nebula. Avea să fie cel mai vândut science-fiction al tuturor timpurilor, peste zece milioane de exemplare!
Va fi începutul unei serii de încă cinci romane, care se întinde până în 1985 și obiectul ecranizărilor, din care numim pe cele din 1984, regizat de David Lynch, filmul TV din 2000 în trei episoade, cu scenariul și regia de John Harrison și cel care va fi lansat în noiembrie 2020, regizat de Denis Villeneuve.
Deși acțiunea este plasată departe în timp (anul 10.000 este menționat de la Jihadul Butlerian, cruciada împotriva calculatoarelor, a mașinilor raționale și a roboților conștienți) avem de a face cu un fel de întoarcere în timp.
Societatea este organizată după modelul medieval, pe clase sociale și caste, oamenii sunt în căutarea spiritualității, a conștiinței supreme, iar armele albe sunt larg folosite, chiar dacă există scuturi energetice, inclusiv pentru protecție individuală, otrăvurile sunt de o diversitate demnă de Borgia sau, poate, de ce nu, de laboratoarele Uniunii Sovietice.
Se pare că undeva a avut loc o buclă, o revenire cu bună voire, deoarece roboții, ca mașini independente, au fost distruși și interziși, în locul acestora se folosesc oameni capabili de procesare mentală a multi-informației. Religia revine la șamani și vrăjitoare, dar pe un nivel în acord cu timpurile.
Avem de a face cu o lume complexă, cu multe elemente noi, atât denumiri de obiecte, substanțe, faună, floră, cât și elemente de organizare socială care vin dintr-o istorie viitoare, deci necunoscute cititorului.
Elanul de început a oricărui cititor, de a lectura primele pagini ale cărții, se împotmolește destul de repede, nerăbdătorului nelăsându-i-se decât alternativa de a consulta glosarul de termeni, pus la dispoziție de către autor la finalul cărții.
Odată aclimatizat, cartea te fură pe nesimțite. Nu vrei decât să vezi ce se întâmplă în continuare, deoarece acțiunea este dinamică, imprevizibilă, fără rupturi care să te scoată din povestire.
Intrigile ascunse în tactici sofisticate încearcă să creeze avantaje Caselor Mari, nobiliare, iar curtea împărătească este și ea parte, scopul fiind acumularea de putere și bogăție, una sprijinindu-se pe cealaltă.
Ducele Leto primește sarcina imperială de a prelua conducerea planetei Arrakis de la familia rivală Harkonnen. Știe că este o capcană, dar respectă porunca și se mută cu toată casa Atreides, al cărei conducător era, pe noua planetă.
Un șir lung de conspirații și trădări, puse la punct cu mult înaintea evenimentelor, conduc la invadarea planetei de către Baronul Harkonnen, moartea Ducelui, masacrarea cercului apropiat și ale trupelor acestuia.
Fiul ducelui, Paul și mama sa, reușesc să fugă trezindu-se în mijlocul deșertului. În fapt planeta este toată un deșert, de unde vine și denumirea de Dune, doar capitala Arrakeen poate fi considerat mai aproape de condițiile de civilizație.
Sentimentul predominant care te urmărește sub soarele necruțător al pustiului, este, bineînțeles, cel al lipsei apei. Este o metaforă pentru orice resursă limitată din zilele noastre, fie ea petrolul, hrana, sau apa potabilă. Aici transpare și tema ecologiei, mesajul de a transforma deșertul în oază, iar aceasta nu se va produce instantaneu ci în generații prin muncă asiduă și sacrificii individuale.
Cei nou veniți sunt aspru chinuiți de lipsa acută de apă, ar vrea să meargă înapoi pe planetele lor cu ape curgătoare și oceane. Aceste lumi poartă diverse denumiri, dar în niciun moment nu se găsește pronunțat cuvântul Pământ!
O altă temă este aceea a conducătorilor politici. Două sunt ideile lui Herbert:
- prima: cu cât un lider reușește să facă în așa fel încât să fie întrebat cât mai puțin despre “de ce”-ul din spatele acțiunilor lui, cu atât va fi mai puternic;
- a doua: cu cât sistemul e mai puternic, cu atât atrage mai tare corupții, sau cel puțin coruptibilii, iar aceștia vor ocupa funcții mai înalte.
Lumea mistică este una dintre laturile prezente permanent, substanța catalizatoare de transe metafizice fiind extrasă doar din deșertul de nisip al planetei. Sunt mii de planete colonizate în Univers la momentul acțiunii, dar punctul nodal este acest Arrakis.
Baronul Harkonnen decide că e cazul ca să preia din nou controlul asupra planetei, să-și elimine ultimii adversari, chiar dacă unii fac parte din familia lui. În urma tuturor acțiunilor sale ascunse iată că cea mai puternică flotă de război și cele mai bune și numeroase trupe se află strânse deasupra Dunei spre a da o ultimă lovitură celor care s-ar mai putea opune, “sălbaticii” deșertului conduși de către Paul, decis să-și răzbune tatăl.
Paul, ca de altfel toate personajele, este puternic conturat, individualizat prin descriere fizică dar și printr-o varietate comportamentală remarcabilă, creând astfel sentimente puternice.
Descrierea tehnologiei folosite este limitată la strictul necesar, ca acțiunea să poată fi înțeleasă, aceasta captivând interesul cititorului.
Cartea este o referință în orice compendiu sau lucrare a genului SF dar este o lectură incitantă pentru iubitorii oricărui gen de ficțiune.
Seria Dune este una din cele mai bune serii SF (personal eu cred ca este cea mai buna dar poate ca sunt subiectiv). Modul in care lucreaza cu concepte atat de fascinante, cum ar fi curgerea neliniara a timpului, supraom-ul, prestienta este mai mult decat fascinant. Ca sa nu mai zic ca da nastere la tot soiul de intrebari filosofice cu care se lupta protagonistii, legat de aceste concepte, atat de noi incat ar putea crea o stiinta in sine.
este intr-adevar o piatra de hotar si – bineinteles – un must read! 🙂
Dune! Ce carte!
Corect! Asa este!
Trebuie sa recunosc ca din prejudecata poate sau o loialitate exagerata fata de Asimov, am lasat cartea Dune slde vreo 2 ori la o parte. Acum insa sunt hotarata sa o reiau si sa ii acord atentia cuvenita
Multumesc mult, Adrian!
Totul e sa ai putina rabdare ca sa intrii in lumea imaginata de catre autor. Multumesc si eu!
Am citit cartea acum 10 ani si in mintea mea a ramas lipita “mirodenia”. Descrierea procesului prin care era obtinuta “mirodenia” m-a facut sa ma gandesc mereu la faptul ca este o forma alegorica de a exprima perpetua transformare din Univers si ca nu exista de fapt o lupta intre bine si rau, ca intre doi antagonisti, ci o alchimizare perpetua intre cele doua tipuri de energie.
interesant punct de vedere! Se prea poate ca asa sa fie!
Ce bine suna, neaparat de citit.
Parca vedeam deja un film in timpce citeam 😊.
de acord cu tine. Scriitura meseriasa!