Recenzie: Ia, uite cine s-a intors!

Crafter: Cornelia Voiculescu

​La 70 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Führerul este teleportat în mod miraculos pe locul fostului său buncăr în epoca contemporană, găsind o Germanie modernă dar la fel de confuză, în căutarea unui personaj providențial care să o salveze.  După un început la limita supraviețuirii, Hitler va descoperi treptat avantajele tehnologiei ca mijloc de propagandă și va constata rapid că ideile sale sunt încă de actualitate iar omenirea nu și-a învățat lecția.

De la început cartea te prinde cu imaginea dezolantă a Führer-ului teleportat miraculos în timp, care se trezește confuz și murdar pe un teren viran, Prima reacție: consternare pentru faptul că tinerii din preajmă care fac o miuță nu îl recunosc și au impertinența să îl numească “tataie!”  Unde sunt Bormann, Göbbels și ceilalți?. Nimeni nu știe…

Ce decădere, ce umor și poate o mică bucurie răutăcioasă va resimți cititorul, văzând omul care a avut întreaga lume la picioare cum se adăpostește într-un chioșc de ziare, trăind la mila unui vânzător ambulant, descoperind cu stupefacție revistele de can-can și batoanele de cereale.

– Ia spuneți, doar nu o să-mi goliți chioșcul?
– Arăt eu ca un răufăcător?
– Arătați ca Adolf Hitler.
– Tocmai!

Cartea abundă de astfel de schimburi de replici de un umor negru, uneori la limita cinismului, tocmai prin oglindirea atât de fidelă a realității zilelor noastre. 

Hitler are la început probleme cu televizorul și rămâne de-a dreptul șocat că asemenea armă de propagandă este folosită pentru a rula la nesfârșit emisiuni de gătit și reality show-uri stupide, care amorțesc neuroni. 

Trebuie să te avertizez, dragă cititorule, că nu de puține ori, vei ajunge să simpatizezi cu Führer-ul pe care îl vei descoperi minunându-se ca un copil în fața calculatorului, frustrat că numele lui este deja “luat” atunci când vrea să-și facă adresă de mail, aproape empatic cu problemele oamenilor obișnuiți cu care discută, însoțit de jurnalistul carierist și dornic de senzațional, Sawatzki. 

Vei râde stângăcia lui, de bufoneriile lui, odată ce ajunge starletă și influencer pe youtube, subiect de comentarii, like-uri si dislike-uri. 

Poate vei simți chiar un pic de milă atunci când își va lua o bătaie cruntă de la neonaziști pentru impertinența de a duce personalitatea Füher-rului în derizoriu, aducându-i-se insulte precum „porc de evreu.” Ce ironie!

Vei savura momentele de glorie ca gazdă a unui show televizat, îl vei asculta perorațiile  și argumentele vrăjit și poate, cu sentimente de vinovăție,  vei gândi în sinea ta: “Dar așa e, cum spune! Într-un fel are dreptate!” 

Și dacă ți se întâmplă asta, nu îți face prea multe procese de conștiință. Este doar acest quod erat demonstrandum, acest portret magistral al societății contemporane pe care Timur Veres  ni-l pune în față dur și fără menajamente. 

Germania și lumea de azi cad la fel de ușor în plasa demagogiei, a formelor fără fond, sunt la fel de prompte în a învinovăți pe ceilalți pentru propriile neputințe, de a se împărți în „noi și ei” și de a căuta personajul mesianic în acest decor al politicienilor imperfecți și corupți dar umani, de altfel oglinda noastră. 

„Nu totul era rău”  este sloganul cu care se închide cartea lui Veres, de unde putem deduce că ascensiunea politică a noului influencer, acum la brațul producătoarei ambițioase de televiziune Bellini (această nouă Eva Braun) este pe cale să înceapă și că istoria se va repeta, din nou și din nou…. 

Despre uitare, această binecuvântare și totodată cel mai mare al nostru, despre demonul din fiecare din noi și despre eterna fugă după himere în cartea lui Timur Veres: Ia uite cine s-a întors!