Crafter: Adrian Zamfirescu
Lucius, copil nedorit, ultimul dintre cei șase, urmează medicina, în pofida adversității mamei sale. Izbucnirea războiului din vara anului 2014 poate să-i aducă o ocazie unică și neașteptată: practica pe pacienți adevărați! Ajunge pe frontul din Carpați unde se trezește medic șef al unui spital, el care în timpul facultății nici nu avea voie să atingă pacienții, dar să mai fi practicat chirurgia atât de necesară pe front! Este salvat de către sora spitalului, Margareta, purtătoare de crucifix dar și de carabină militară, dar tot aici începe și povestea de dragoste.
Anul 2018 – o sută de ani de la terminarea Marelui Război. Tot în 2018 se împlineau paisprezece ani de când scriitorul american Daniel Mason (n. 1976) începea lucrul la un roman.
Inițial voise să scrie despre un doctor ce îngrijea un bolnav într-un spital din Viena anilor 1920, dar povestea din spate, care avea loc în timpul războiului și pe care o documenta, va deveni romanul Soldatul Iernii. Acesta va fi câștigător pentru cea mai bună carte a anului 2018 a publicațiilor Washington Post, San Francisco Chronicle, a NPR (postul național de radio) și obține Northern California Book Award for Fiction.
Daniel Mason este cunoscut pentru romanele sale: The Piano Tuner (2002), A Far Country (2007) și pentru proză scurtă. În 2020 lansează cartea A Registry of My Passage Upon the Earth, ale cărei drepturi vor fi donate pentru protejarea unui sit ecologic din Brazilia.
Mason, care practică medicina, predă în același timp la universitatea Stanford, unde folosește literatura ca metodă de facilitare. El spune că în psihiatrie trebuie să acorzi atenție micilor detalii care în general nu sunt luate în seamă, îmbrăcămintea, modul de a vorbi, etc, în scopul de a ajuta la conturarea unui diagnostic și a unui tratament adecvat. Este una dintre conexiunile cu arta de a scrie ficțiune. Dar, totodată, Mason ia personaje din romane și le expune studiului studenților.
Soldatul Iernii este o carte despre iubire, despre război, despre condiția umană, despre popoare, naționalități, credințe și concepte, dar în primul rând este despre curaj.
Protagonistul, Lucius, unul dintre copii unei familii poloneze super-bogate trăind în Viena începutului de secol XX, încearcă să se revolte împotriva cursului dorit de părinți, mai ales de către mama lui, o femeie volitivă, care conduce familia cu mână forte și modelează mediul după voința sa.
Împotriva voinței acesteia, Lucius se înscrie la facultatea de medicină, apoi, ca student, se înrolează în armată fiind trimis pe frontul din Carpați. Refuză orice posibil aranjament de a rămâne în capitala imperiului.
Este nevoit să ia contact cu ororile războiului, chiar dacă spitalul la care e repartizat nu e unul de primă linie. Învață practicând, ceea ce profesorii de la facultate nu îl învățaseră.
Se îndrăgostește de Margareta, plină de mister, sora călugărița a spitalului. Dar apare Soldatul Iernii care va schimba dramatic status quo-ul, nu printr-o acțiune a sa, dealtfel personajul nefiind în stare de vre-una, cât prin evenimentele ce se vor desfășura asupra lui.
Care componentă a societății este mai puternică și cine, cui, trebuie să se supună? Cine e mai înainte, ierarhia sistemului sau expertiza unui doctor? Cui aparține un bolnav, doctorului din spitalul de campanie sau comandamentului militar care are nevoie de soldați în prima linie?
“…dar când am vrut noi să-i vindecăm? N-am vrut decât să-i trimitem înapoi pe front!” sunt vorbele unui personaj din carte, lucru demonstrat cu brutalitate de către ofițerul Horst, venit cu misiunea să scoată răniții din spitale și să-i trimită pe front fără să țină seama de nimic, mutilând practic bolnavii.
Din acest moment se produce ruptura. Se declanșează lupta din interior a lui Lucius care se acuză singur și în același timp se simte acuzat de către ceilalți.
Umbrele trecutului îl însoțesc peste tot unde încearcă să se refugieze. Soldatul Iernii revine obsesiv în fiecare noapte.
Se pare că își va găsi un drum prin care să intre “în rândul lumii” și să își potolească coșmarurile care nu îi dau pace, dar rupe și cu acest mod de viață.
În final decide să ia de la început căutarea. Nu îi trebuie să găsească o anumită situație convenabilă lui, deși nu ar fi nimic rău în aceasta, îi trebuie doar să găsească! El vrea să vadă cu ochii lui, să se convingă, să știe, iar asta i-ar fi de ajuns, chiar dacă punțile ar fi fărâmate și reînodarea unei nostalgice idile nu ar mai putea fi pusă în discuție. Lucius s-ar simți un om eliberat de orice datorie.
Este vorba de curajul de a închide decontul. Fiecăruia dintre personaje îi aparține alegerea, decizia finală. Datoria protagonistului este de a ajunge acolo, pentru aceasta pleacă din nou în călătorie.
Parcurgând cartea, ai convingerea că este scrisă de către un autor austriac, sau dintr-una dintre țările din jur. Atmosfera este perfect descrisă, mediul academic la Viena, nivelul la care ajunsese medicina, perspectivele științifice așteptate de la descoperirea razelor X. Dar nu numai atât, avem și aerul capitalei imperiale, modul de viață și concepțiile acelei epoci, inclusiv efervescența destrămării imperiului și lupta constituirii noilor state după război.
Linia frontului, soldații, viața civililor afectați de evenimente sunt o altă latură în care autorul pătrunde în adâncime. Aici chiar folosește expresii din limbile vorbite de către localnici, polonezi, ruteni, ruși, ucraineni, cazaci, inclusiv subtilități de exprimare și comportament, la care nu te-ai fi așteptat.
Cititorului din România i se rezervă descoperirea unor locuri din nordul Maramureșului și a Bucovinei.
Daniel Mason declară că în cărțile sale nu face altceva decât să descrie viața așa cum este ea. El demonstrează acest lucru, fiecare cititor fiind liber să-și aleagă ce anume dorește din complexitatea fațetelor ce compun romanul, nimic din ceea ce se numește viață neavând doar o singură, simplă dimensiune.
Wow! Ce recenzie, Adrian! Mă duc să îmi iau cartea.