Fragment din carte

“Când minți, inima îți bate nițel mai repede, știi? Aproape că mi-aș dori să mă minți mai des, e de-a dreptul delicios,” zâmbi tânărul umezindu-și buzele cu vârful limbii. Ochii săi aveau o sclipire aparte. Ușoare pete roșiatice îi apăreau din când în când în priviri, apoi se pierdeau în verdele irișilor. Florin se dezumflă ca o bășică spartă și continuă cu o voce dogită.

“Am lovit-o, așa-i. Știe ea de ce,” continuă apoi, ușor mai însuflețit.

“Adică a fost vina ei, nu?”

“Da, a fost vina ei. Nu trebuia decât să mă asculte, în schimb ea făcea doar ce voia. Nu poți să-ți conduci afacerea așa.”

“Pentru tine Marcela e doar o afacere?”

“Da, o afacere,” ripostă dârz peștele. “Așa e în lumea asta. Fetele au nevoie de mine ca să le protejez să nu și-o ia de la alții și, în schimb, îmi dau o parte din ce primesc. Toată lumea câștigă!”

Tânărul zâmbi, îi prinse mâna teafără și o trase spre el până când palma lui Florin i se lipi de piept.

“Simți?” întrebă el.

Peștele se concentră, încercând să înțeleagă ce vrea de la el.

“Nu simt nimic,” bâigui el în cele din urmă.

“Exact. Nu ți se pare ciudat că tu care ai o inimă vie în piept nu simți nimic în timp ce pe mine mă doare îngrozitor boțul ăsta de carne neînsuflețită?”

“Ăăă?”

Tânărul scutură din cap, apoi îi împinse mâna înapoi cu o mină dezgustată.

“N-ai înțeles nimic. Tu nu mă poți ajuta să-mi recapăt jumătatea. Singurul lucru pe care îl poți face, e să-mi astâmperi foamea.”

Terminând de vorbit își căscă gura. Florin se holbă îngrozit la caninii tânărului care își dublaseră dimensiunile și încercă să urle după ajutor. O mână de fier îi înăbuși tentativa de strigăt și bărbatul simți colții uriași infigându-i-se în gât.

De aici încolo, totul fu doar durere pentru el.

Despre Autor

Cătălin Ioniță e născut în anul 1979, ceea ce îl plasează la granița dintre două generații. Se spune că cei născuți la graniță împrumută lucruri din ambele tabere. În cazul său, pare adevărat, fiind un tip pasionat de scris cu înclinație către cifre; un mix între un realist, ancorat ferm pe pământ, și un visător care privește către stele.

Are impresia că e un tip amuzant, așa că insistă să scrie comedie. În același timp îi plac misterele, motiv pentru care scrie și cărți cu detectivi.

Îi place să creadă că nuanțele de gri sunt cele mai potrivite, lucru transpus în personajele cărților sale. O bună parte din trăsăturile celor care îi populează cărțile sunt împrumutate de la cei din jurul său, pentru că are norocul de a fi înconjurat de persoane ce pot fi oricând personaje de carte.

Consideră că scrisul are o muzicalitate aparte, așa că înșiră rândurile pe hârtie ca notele într-un arpegiu, în speranța că ceea ce aude el vor asculta și cititorii săi.