Liceul 13

“Maria?” am întrebat eu, înghițind în sec.
“Da, Vlad,” mi-a răspuns ea cu exact vocea pe care mi-o
aminteam. “De ce te uiți așa la mine?”
“Îmi pare rău, doar că eu credeam că tu ai…”
“Ce anume?” m-a întrebat ea cu o voce caldă când a văzut
că ezit.
“Nu vrei să ne mutăm de aici? Suntem fix în mijlocul terenului.”
“Ce tot spui? Nu mai este nimeni aici, suntem doar noi doi.”

După ce am înconjurat curtea școlii cu privirea, i-am dat dreptate, nu mai era nimeni.

“Spune-mi, Vlad, ce voiai să-mi spui?”

Palmele ei mi-au atins obrajii. Maria îmi ținea capul în mâinile ei și se uita până dincolo de abisul ochilor mei. Degetele de pe fața mea acționau ca o pană delicată care-i făcea atingerea să se simtă ca un fel de binecuvântare.

“Credeam că tu ai murit,” am zis eu zâmbind, conștient de penibilitatea lucrului pe care l-am spus.
“Nu, Vlad. Sunt aici. Cu tine.”

În acel moment i-am cuprins talia cu ambele brațe și am lipit-o de mine. Nu s-a împotrivit. Corpul ei cald, pieptul ei lipit de al meu, coatele ei care acum erau pe umerii mei și palmele care îmi ofereau aceeași atingere fină pe spatele capului. Totul se simțea extraordinar. Atât de bine, încât îmi părea rău că este prima dată când fac asta. Pentru a-mi face inima să bată mai tare și-a lipit fruntea de fruntea mea.

“Am nevoie de tine,” mi-a declarat ea, uitându-se la mine cu sprâncenele puțin ridicate și ochii mari. Am dat ușor din cap.
“Vreau să mă ajuți să termin ce am început.”

În acel moment am tresărit. Fruntea mi s-a încruntat instant. Am eliberat-o din brațele mele și am făcut un pas subtil în spate. O suspiciune minusculă s-a născut în interiorul meu.

“Cum adică?” am întrebat eu pe o voce baritonală, serioasă, cu spatele deja încordat. În acel moment, ea mi-a făcut un semn cu degetul, să mă uit în spate.

Uitându-mă, am văzut două cadavre care se bălăngăneau pe propriile picioare, exact ca niște zombie. Șerban și Teodora.

Radu Octavian se consideră un arhitect nebun când vine vorba de storytelling. A debutat ca scriitor la vârsta de 25 de ani cu romanul Șapte Porți.

Dacă îl lași să vorbească mai mult de cinci minute este imposibil să nu auzi o analiză psihologică făcută pe unul din personajele lui preferate sau despre colecția lui de concepte de carte care așteaptă să fie exploatate.

Unul din obiectivele lui principale este să aducă la viață personaje inteligente și neînfricate, cu aptitudini pe care și-ar dori  să le vadă mai des în viața reală.

Conform stilului caracteristic, pune în scenă doar lumi misterioase și pline de acțiune, în care forțele binelui și răului sunt diferențiate doar de o linie subțire.

Explorează mai multe genuri, cum ar fi thriller, horror, science fiction si mister. Scrie, în general, pentru publicul adult și pentru zona de young adults.