Fragment din carte

“Care e a doua veste?” întrebă Yadira, cu speranța licărindu-i în ochi.

Privirea tatălui se întoarse către Aisha și un fior rece o străbătu prin tot corpul. Ceva îi spunea că, din nefericire, a doua veste nu avea nicio legătură cu mariajul Yadirei. Făcu un efort să îl privească în ochi, în timp ce lumea ei începea să se zguduie.

“A doua veste,” continuă el rânjind cu toată fața, “e că am găsit pe cineva pe placul meu, inteligent și de familie bună, cu care Aisha se va căsători. E o uniune ideală pentru noi. În plus, tatăl băiatului e foarte înstărit și o să mă ajute să repun restaurantul pe picioare.”

Dintr-o dată, aerul păru să se rarefieze în jurul ei. Deschise gura să vorbească, dar șocul nu îi permise să scoată niciun cuvânt. Se simțea ca și cum tocmai fusese lovită în moalele capului, iar zbuciumul ușor de mai devreme se transformase într-un adevărat cutremur în interiorul ei. O tăcere mormântală se lăsă în jur. Mama se uita agitată când la ea, când la tatăl ei, care mustăcea privind micul spectacol și părea să savureze fiecare încercare a fiicei lui de a trage aer în piept. Yadira lăsă privirea în pământ, dar nu înainte de a-i arunca surorii ei o ocheadă în care aceasta citi supărare și ceva ce părea a fi… invidie? 

“Îți mulțumesc că te preocupi de mine,” spuse Aisha precaută. “Dar nu îmi doresc să mă mărit și cu atât mai puțin cu un om pe care nu îl cunosc și pe care nu-l iubesc.”

Chipul lui se înnegri. O măsură atent cu privirea, ca și cum i-ar fi dat o șansă să își retragă cuvintele. Dar ea nu putea să dea înapoi. Simțea că tot viitorul și toată fericirea ei atârnă de un fir de ață pe care el se pregătea tacticos să îl taie cu cuțitul.

“Singurul lucru pe care ar trebui să ți-l dorești, draga mea fiică” – iar draga sună gol și rece pe buzele lui – “ar trebui să fie onorarea familiei noastre. Spui că nu vrei să te măriți cu un om pe care nu îl cunoști? Ai deja douăzeci și trei de ani și un temperament care lasă mult, chiar foarte mult de dorit. Numai eu știu câte a trebuit să zic ca să pară că e ceva de capul tău! Crede-mă, eu am ales pentru tine de o mie de ori mai bine decât ți-ai fi putut alege tu vreodată. Ar trebui să fii recunoscătoare! Ar trebui să nu știi cum să îmi mulțumești că îți asigur viitorul, cu toate că tu ai fost cât pe ce să ți-l distrugi prin lipsa ta de respect față de religia și cultura noastră!”

“Poate tu crezi că bărbatul ăsta e bun pentru mine! Dar dacă e să mă căsătoresc vreodată, eu vreau să fie din dragoste! Nu mă interesează că e de familie bună, că e bogat sau că uniunea asta te ajută în afaceri. Vorbim de omul cu care îmi voi petrece tot restul vieții! Refuz să fie un străin!”

Tatăl se ridică de la masă și veni lângă ea cu pași apăsați, în timp ce ochii îi sclipeau amenințător. Aisha știa privirea aceea mult mai bine decât și-ar fi dorit. O urmărise toată viața, chiar și în coșmaruri. Întinse mâna spre ea și o apucă de păr, scuturând-o cu putere și ignorându-i țipetele necontenite.

“Nerecunoscătoareo! Nu meriți nimic din ce ți-a oferit familia asta! Mă dezamăgești în fiecare zi! Trebuia să fi făcut un singur copil! Tu ești o netrebnică și Amina îți calcă pe urme. Uită-te la sora ta!” Gesticulă frenetic spre Yadira cu mâna pe care o avea liberă. “O femeie musulmană în toată puterea cuvântului, care ar fi avut pretendenți în tot orașul, dacă nu avea așa un ghinion cu semnul ei din naștere. Oh, Allah!” țipă el cu privirea spre tavan. “De ce? De ce Yadira?”

Aisha își simțea pielea arzând și lacrimile îi curgeau șiroaie de durere. Voia să se zbată, să riposteze, însă învățase, odată cu trecerea timpului, că degeaba opunea rezistență. Cu cât se lupta mai mult, cu atât era mai rău. Lipsa de reacție îl plictisea, în timp ce orice contraatac îl enerva la culme. 

“Zahid, destul! Oprește-te!” țipă mama, agățându-se de brațul lui în încercarea de a slăbi strânsoarea.

Acesta îi dădu drumul Aishei, care se prăbuși pe podea. Mama ei își duse imediat mâna la gură, ca și cum ar fi comis un mare păcat, după care lăsă privirea în pământ, tremurând.

“Iartă-mă, dragule. Te rog, iartă-mă!” spuse ea umilă. “Nu am vrut să ridic tonul. Nu știu ce a fost cu mine.”

Aisha îi privea ca prin ceață. Abia distingea siluetele părinților ei. Auzi imediat un sunet familiar de palmă dată cu putere și un țipăt scurt.

Ștefana Chelsău s-a născut la Iași, în iunie 1994. A avut o puternică pasiune pentru scris încă din copilărie. A început cu poezii publicate în revista școlii în clasele primare, după care a migrat către proză. La șaisprezece ani a scris un roman, intitulat „Dansul regăsirii” și apreciat cu premiul I la etapa județeană a concursului „Tinere Condeie” și premiul al III-lea pentru creație originală în proză la Simpozionul Național „Literatura și celelalte arte.” De atunci a fost sigură că dragostea ei pentru scris și citit nu se va stinge niciodată.